fbpx

Anumite legume sunt de fapt fructe?

Oricât de ciudat vi se pare, anumite legume, așa cum sunt vinetele despre care am vorbit săptămâna trecuta, sunt de fapt fructe.

De obicei numim legumă, partea din plantă pe care o gătim, iar fructele sunt cele pe care le mâncam la desert, pentru că sunt zemoase, dulci și sezoniere. Însă din punct de vedere botanic, specialiștii au concluzionat că plantele care înfloresc, iar din floare sa rezultă rod cu semințe, tehnic sunt fructe.

Între timp ne-am familiarizat cu conceptul că roșia poate fi mâncată ca sneack, pentru că este o fructă. Însă nu este greșit să spunem că este o leguma, având în vedere că în terminologia generală, așa este considerată. Fermierii autohtoni cultiva roșiile într-un alt mod față de cultura de căpșune sau livada din care se culeg cireșele.

Așa că luați aminte și haideți să descoperiți cum arată legumele care sunt de fapt fructe, din punct de vedere botanic.

Ardeii

Ardeii grași, cât și ardeii iuți, provin din floarea plantei și au semințe. Drept urmare, ardeii sunt fructele plantei. Aceștia se consumă proaspeți în salate, dar pot fi și gătiți. Una dintre cele mai îndrăgite mâncăruri tradiționale sunt ardeii umpluți, însă sunt multe mâncăruri la fel de gustoase la care ne putem gândi: salata de ardei kapia copți sau ostropel cu ardei gras și kapia, cu pui de țară și roșii proaspete înăbușite cu usturoi. O bunătate! Singurul ingredient care este cu adevărat leguma, conform specialiștilor, din această rețetă de ostropel, este usturoiul.

Castraveții.

Castraveții pot fi consumați în stare naturală, în salate, dar și sub formă de mâncare gătită. Dacă nu sunteți familiarizați cu această rețetă, aflați în cele ce urmează, cum puteți să vedeți dacă acest fel este și pe placul vostru: castraveții tăiați în cubulețe, ceapa și ardeii se gătesc sote, după care se acoperă cu apa, se lasă la fiert, iar la final se adaugă suc de roșii. Mâncarea se asezonează cu sare și pătrunjel.

Și ca lucrurile să devină și mai complicate, castraveții murați pot face o masă delicioasa când sunt gătiți cu cartofi, ardei, roșii și morcovi. Puteți să va gândiți la castraveții murați ca la un fruct delicios murat? Nu? Aflați că și fructele se murează cu mult succes. Merele, gutuile, strugurii, prunele se pot mura cu oțet, apă, sare și zahăr pentru a însoți fripturi suculente.

Fasolea păstăi, fasolea uscată și mazărea

Ei bine, da, toate aceste tipuri de fasole sunt considerate fructe. Despre fasolea galbenă păstăi am vorbit aici, detaliind ce beneficii are asupra organismului și cum o puteți include in dieta, în caz că nu sunteți familiarizați cu ea.

Porumbul

În agricultură porumbul este catalogat ca cereală, gospodinele îl consideră leguma care acompaniază salatele sau garnitura potrivită pentru preparate cu carne la cuptor alături de mazărea sote. Însă din punct de vedere botanic, acum știți, porumbul dulce ce ne bucură în fiecare vară servindu-l fiert sau copt în funcție de preferințele fiecăruia, este o fructă.

Alege cum îți place, testează lucruri noi mereu și bazează-te în fiecare saptămână pe FermierBun, pentru că aici vei găsi legume și fructe proaspete ce vor fi livrate mereu la timp.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Enable Notifications    OK No thanks